Transforma-ti dormitorul intr-o oaza de romantism

Dormitorul este incaperea in care te relaxezi dupa o zi de munca, in care te odihnesti si in care petreci clipe minunate alaturi de iubit sau de sot. Asa ca, dormitorul trebuie sa fie cea mai romantica camera din casa ta. Un dormitor romantic nu inseamna parfum de levantica si broderii incarcate, cum erau pe vremea bunicilor nostri. Moda s-a schimbat mult in ultimii ani, dar unele elemente, care aduc un plus de romantism, s-au pastrat. Cel mai important element in crearea unei atmosfere romantice este lumina. Aceasta trebuie sa fie calda, de intensitate medie si provenind dintr-o sursa indirecta. La fereastra foloseste draperii sau jaluzele bej, crem, albe, rosii sau galbene. Patul trebuie sa fie unul matrimonial, adica unul din acelea mari si comfortabile, asezat in centrul camerei si orientat pe axa nord-sud, dar cu capul spre nord. Patul trebuie instalat cu vedere spre usa, asezat opus sau lateral ferestrei din camera. O data ce ai rezolvat problema patului, care trebuie sa fie perfect, alege niste accesorii care vor asigura romantismul camerei: pot-pourri-uri cu parfum de lavanda, ambra sau vanilie, lumanari parfumate, asternut de satin sau bumbac. In dormitor, spatiul nu trebuie aglomerat cu tot felul de lucruri, trebuie sa fie bine aerisit si frumos asortat. Cuvertura, covorul, draperiile si abajururile veiozelor de pe noptiere trebuie sa fie in perfecta armonie. In ceea ce priveste ambianta sonora, ea poate fi asigurata de existenta unei combine sau a unui CD-player. Iata cateva sugestii de accesorii pentru un dormitor care sa debordeze de romantism: – o lampa de ratan cu abajur de matase cu model floral – saculeti cu lumanari plutitoare in forma de trandafiri sau inimioare – ghivece din lemn cu boboci de trandafiri – un suport din sticla mata sau transparenta, pentru lumanari – o inimioara care se agata pe perete in partea de sud-vest a camerei – poze dragi inramate in piele. Acum, ca ti-ai transformat dormitorul intr-un colt de rai plin de caldura, bun gust si romantism, nu iti ramane decat sa alegi o lenjerie fina, care sa te puna cu adevarat in valoare, si sa iti inviti partenerul sa vada cat de frumos ai decorat pentru amandoi. Fotograf: photostock

Comments are closed.

×

Dă un LIKE pe Facebook