Muscata din fereastra

Muşcata, numită şi pelargonie sau geranium, face parte dintr-un grup mare şi diversificat de plante veşnic verzi folosite ca decor în casă sau în afara ei. Numele de geranium este impropriu folosit, deoarece geraniile sunt prin definiţie plante erbacee, pe când muşcatele pot deveni chiar pomişori. Varietăţile de muşcate se împart în şase grupe: * Muşcata Regală: are forma de tufă, este perenă veşnic verde, cu frunze rotunde, uneori lobate sau parţial dinţate, care produce flori singulare, rareori duble, colorate în mov şters, roz, purpuriu sau alb. Decorează atât afară cât şi în casă. * Muşcata Înger: seamănă cu cea Regală, dar este mult mai compactă şi stufoasă. Cele mai multe derivă din specia Pelargonium crispum. * Muşcata Curgătoare (Pelargonium peltatum): varietate curgătoare, perenă, cu frunze veşnic verzi trilobate proeminent, lucioase şi cărnoase. Are flori simple sau duble, divers colorate şi este utilizată pentru decorare în coşuri sau ghivece suspendate. Frunzele sunt sensibile la rupere sau îndoire. Acest tip de muşcată se îmbolnăveşte uşor şi suferă de sete dacă este expus în plin soare. * Muşcata comună (P.zonale): derivă în principal din P.inquinans şi P.zonale. Plantă erectă, stufoasă, cu tulpini suculente, este o perenă cultivată pentru florile ei simple sau duble. Unele au chiar şi foliajul atractiv. Acest biotip este utilizat ca decor de fundal, pentru a masca frumos un zid, o terasă. * Muşcata cu frunze parfumate: perenă arbustiferă veşnic verde, cultivată mai ales pentru frunzişul parfumat şi deseori pentru decorul oferit de frunzele distinct lobate, dinţate, zdrenţuite sau pestriţe. Floarea este nesemnificativă şi poate fi colorată în mov pal, liliachiu sau chiar alb. La o simplă atingere, frunzele degajă un miros specific, de muşcată şi lămâie. * Muşcatele Unicat: sunt cele care nu se încadrează în niciuna din categoriile de mai sus, pentru că fie sunt conduse într-un anume fel prin tăieri, fie sunt transformate în pomişori miniaturali sau chiar bonsai. Muşcatele pot fi cultivate în grădini, ca borduri sau în casă ori terasă, în ghivece. Afară, în borduri sau ronduri, trebuie plantate în sol fertil, cu pH de la neutru până la alcalin. Cele mai multe preferă să se afle în plin soare. Regalele preferă umbra parţială, iar cele Comune (P.zonale) tolerează umbrirea. Dacă sunt cultivate în casă, în terase cu ferestre din sticlă sau în sere, scăldate din plin în lumină, la amiază trebuie umbrite, pentru a le feri de pârjolire. Solul trebuie să fie bine drenat (să nu stagneze apa, fiindcă pot să apară boli vasculare, de tipul bacteriozelor) şi poate fi îmbunătăţit cu compost din comerţ sau preparat chiar în propria gospodărie. (O să povestim şi despre compostul de casă!) Udarea trebuie făcută cu moderaţie în perioada de creştere din primăvară până vara, pentru a evita umezeala excesivă a substratului de cultură şi asigurarea unei aerisiri corespunzătoare a acestuia. Un sol veşnic umed duce la asfixierea rădăcinilor şi moartea prematură a plantei. Aplicarea unui fertilizant echilibrat, dintre cele care se găsesc în comerţ special pentru muşcate este recomandată, dar NUMAI în doza prescrisă de către producător, o dată la două săptămâni. Orice mărire a dozei presupune risipă inutilă, pentru că planta nu îşi va lua decât ceea ce are nevoie, iar surplusul va duce la oboseala solului şi acumularea nedorită de chimicale în compoziţia sa, ducând la dereglări fiziologice în viitorul frumoasei muşcate. Odată ce a început înfloritul, folosiţi doar îngrăşământ potasic, din cel recomandat la tomate. În perioada de iarnă, trebuie udate cu zgârcenie. Astfel, ele pot să-şi continue înflorirea chiar şi la 7 – 10oC. Articol : Dr.ing. Mirela Heizer

Comments are closed.

×

Dă un LIKE pe Facebook